Încă de la înființarea ei, în anul 2003, Editura Eikon s-a remarcat printr-un program editorial divers, dezvoltat progresiv, prin seriile și colecțiile editate, către multiple domenii de interes cultural ‒ filosofie, istorie, psihologie, religie, teatru, muzică, beletristică ‒, ajungând în prezent să aibă un portofoliu de peste două mii de titluri publicate.
Promotoare a culturii scrise, Editura Eikon a organizat numeroase turnee literare ce au însemnat peste trei mii cinci sute de lansări de carte, două festivaluri naționale de carte, obținând premii și distincții care aduc recunoaștere actului cultural temeinic și substanțial întreprins.
La ediția a treia – 2021 – a Atelierelor CreativLit, organizate de Memorialul Ipotești, Editura Eikon, prin directorul ei, Valentin Ajder, va prezenta marți, 28 septembrie, ora 15.00, un semnificativ Semnal editorial, constând în lansarea, în prezența autorilor, a volumelor de poezie, proză și critică literară editate în ultimii ani: Ion Munteanu, Merindele cuvântului / Les vivres de la parole; Denisa Crăciun, Între sistolă și epistolă; A.T. Branca, Nimic esențial; George V. Precup, Aferim și Culoarea coniacului tânăr; Vasile Iftime, Piatră peste piatră; Vianu Mureșan ¡Bravo, campeón!; Christian Crăciun, Ucronia eminesciană și Lectio incerta I și II.
Cei interesați vor putea urmări semnalul editorial pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești.