Casa Memoriala George Enescu - Liveni

\r\n

      Născut la 19 august 1881 in Liveni, fostul judeţ Dorohoi, a manifestat încă din copilarie o înclinaţie extraordinară pentru muzică. A început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, iar la cinci ani a început să studieze sub îndrumarea lui Eduard Caudella profesor la Conservatorul de la Iaşi. Până atunci primele lecţii muzicale le-a primit de la părinti şi de la un vestit lăutar din Dorohoi, Nicolae Filip zis Lae Chioru. Notaţia muzicală a învăţat-o de la inginerul Misu Zoller care studiase şi muzica în Germania. "Mă trag din părinti români şi m-am născut la Liveni, judeţul Dorohoi în inima Moldovei..." - mărturisea cel care a plecat de pe aceste meleaguri şi a cucerit  lumea  cu magia cântecului său, a viorii şi a baghetei sale dirijorale.
     Casa memorială" George Enescu " din Liveni - astăzi Comuna George Enescu, reprezintă universul copilăriei muzicianului. Casa a aparţinut Familiei Costache şi Maria Enescu,o casă  mică cu pridvor de lemn, casa in care George Enescu a copilarit pana la 3 ani. Din 1958 casa gazdueşte muzeul ce prezintă atmosfera copilariei lui Jurjac (aşa cum îl alintau părinţii). Casa modestă cu livada, adăposteşte o vioară de jucărie, pianina la care a început să cânte, desene, încercari muzicale, cuptorul pe care s-a născut genialul artist, obiecte ce i-au aprţinut, toate redau trecerea pe aici a celui care începand cu vârsta de 5 ani şi până la sfârşitul vieţii, urma să uimească mereu lumea.


K2_PUBLISHED_IN Istorie si Cultura

K2_ADDITIONAL_INFO

  • Localizare si Contact
    1